EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction. Vezi definitia »

ÎNTREȚÍNE vb. I. tr. 1. a păstra în stare bună. 2. a alimenta, a susține (arderea). II. tr., refl. a da, a(-și) asigura mijloacele de trai necesare. III. refl. a sta de vorbă cu cineva, a conversa. (după fr. /s'/entretenir) Vezi definitia »

RECOGNIȚIÚNE, recognițiuni, s. f. (Livr.) Recunoaștere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. récognition. Vezi definitia »

MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine]. Vezi definitia »

șoșoáne s.f. pl. (reg.) vorbe amăgitoare, minciuni. Vezi definitia »