SIMȚÍRE, simțiri, s. f. 1. Faptul de a simți; sensibilitate (1). 2. Trăire afectivă, afect, sentiment. 3. Stare normală a organismului în care omul este pe deplin conștient de ceea ce se petrece în jurul lui, fiind stăpân pe simțurile și pe facultățile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fără simțire = fără cunoștință; leșinat. ◊ Expr. A-și pierde simțirea (sau simțirile) = a leșina. A-și veni în simțire (sau în simțiri) = a-și reveni din leșin; a-și veni în fire; a-și recăpăta stăpânirea de sine. ♦ (Rar) Simț (1). 4. (Înv. și pop.; și în sintagma simțire de sine) Bun-simț, bună-cuviință. – V. simți. Vezi definitia »

UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2.. Fig. Neființă, neant. – V. uita. Vezi definitia »

ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi². Vezi definitia »

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. Vezi definitia »

CONIRÓSTRE s.f.pl. Familie de păsări cu ciocul gros, conic; (la sg.) pasăre din această familie. [Sg. conirostră. / < fr. conirostres, cf. lat. conus – con, rostrum – cioc]. Vezi definitia »