IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge. Vezi definitia »

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere) Vezi definitia »

cánge (cắngi), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-și fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. și intrat în tc. pe filieră italiană. Vezi definitia »

LARÍNGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe) Vezi definitia »

MICROSPORÁNGE, microsporange, s. n. Sporange în care se dezvoltă microsporii. – Din fr. microsporange. Vezi definitia »