lúnă (lúni), s. f. – 1. Astru ceresc. – 2. Perioadă de timp. – 3. Menstruație. – Mr., megl. lună, istr. lurę. Lat. lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp. luna, fr. lune, cat. lluna, port. lua. Sensul temporal există din lat. pop. (CIL, III, cf. Pușcariu, Lr., 248), cf. fr. lune de miel (Șiadbei, Problemele vocabularului român comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie, BF, VI, 195). Der. lunai (-ia), s. m. și f. (nume de bou sau de vacă); lunărică, s. f. (nume de vacă); lunatic (var. lunatec), s. m. (somnambul; prostănac), din lat. lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg. lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă); lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism); lunătăcie, s. f. (somnambulism); lunăriță, s. f. (iarba-lunii); lunie, s. f. (somnambulism), înv., la Coresi; luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism); lunaș, s. m. (persoană angajată cu luna); lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -av. – Der. neol. lunar, adj., după lat. lunaris; semilună, s. f., din fr. semilune. Vezi definitia »

AERODINÁMICĂ s.f. Ramură a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos (mai ales mișcarea corpurilor solide în aer). [< fr. aérodynamique, cf. gr. aer – aer, dynamis – forță]. Vezi definitia »

ARGÍLĂ s. f. rocă sedimentară fină și unsuroasă, care în contact cu apa devine plastică, folosită în olărie, în sculptură etc.; lut. (< fr. argile, lat. argilla) Vezi definitia »

TAVÉRNĂ s.f. Cârciumă ordinară, murdară (instalată de obicei la subsol). [< fr. taverne, it. taverna, cf. lat. taberna]. Vezi definitia »

totoreáță, totoréțe, s.f. (reg.) făcăleț dintr-o ramură de brad cu 5-6 vârfuri la un capăt. Vezi definitia »