MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1); a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunza lată și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec. Vezi definitia »

COLÚMNĂ s.f. Monument de forma unei coloane împodobite cu basoreliefuri, ridicat de obicei în amintirea unui personaj sau a unui eveniment istoric. [< lat. columna]. Vezi definitia »

potrásă, potráse, s.f. (reg.) femeie bețivă și stricată. Vezi definitia »

BALASTIÉRĂ s. f. carieră de nisip sau pietriș. (< fr. ballastière) Vezi definitia »

vlágă s. f. – Robustețe, vigoare, tărie, putere. – Mr., megl. vlagă „umezeală”. Sl., sb. vlaga „umezeală” (Cihac, II, 460; Tiktin). Semantismul, ca în sp. lozania; este posibilă confuzia cu sl. vladŭ „putere”. – Der. vlăgui, vb. (a epuiza, a extenua); vlăguitor, adj. (extenuant); vlăjgan (var. vlăjan, vlăjar), s. m. (tînăr, zdravăn, voinic), cf. sb. vlažan „viguros” (Candrea); vlog, s. n. (burniță); vlăgos, adj. (viguros), înv. Vezi definitia »