vítă (-te), s. f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi și vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viață” (Șeineanu, Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalențe între ideea de „viață” și cea de „a fi viu” (Șeineanu, Tiktin), și chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viață” și „animal”. Este posibil și să fie vorba de o evoluție de la ideea de „viață” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat și de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă. Vezi definitia »

LĂMPÁȘĂ s. f. v. lămpaș. Vezi definitia »

MIMÓZĂ s.f. Gen de plante erbacee leguminoase exotice, cu flori mici roz sau albe. ◊ Mimoză senzitivă = plantă erbacee ale cărei frunze se strâng la cea mai mică atingere. [< fr., lat. mimosa < mimus – care se contractă ca un mim]. Vezi definitia »

UTRÍCULĂ s. f. / utrícul s. m. 1. cavitate mică în țesătura celulară a plantelor; bășicuță plină cu aer care face să plutească pe apă unele plante acvatice. ◊ înveliș al fructului, din concreșterea bracteelor. 2. formație anatomică în formă de sac. ◊ una dintre cele două părți ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus) Vezi definitia »

SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. Vezi definitia »