FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front. Vezi definitia »

DELIBERÁNT, -Ă, deliberanți, -te, adj. Care deliberează. – Din fr. délibérant. Vezi definitia »

FULGURÁNT, -Ă adj. 1. înconjurat de fulgere. ◊ care răspândește o lumină vie și de scurtă durată. 2. care se produce foarte rapid; fulgerător, prompt. 3. (fig.) care impresionează puternic spiritul, imaginația; scânteietor, pătrunzător. (< fr. fulgurant, lat. fulgurans) Vezi definitia »

BRANȘAMÉNT s. n. legătură între conducta de distribuire a apei, gazului, electricității și instalația aferentă a unei construcții; ambranșament. (< fr. branchement) Vezi definitia »

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulație permanentă (și s.n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămâne mereu]. Vezi definitia »