ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance. Vezi definitia »

NUCLEÁZĂ s. f. enzimă care descompune acizii nucleici. (< fr. nucléase) Vezi definitia »

ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală. Vezi definitia »

APSÍDĂ s. f. fiecare dintre extremitățile axei mari ale orbitei eliptice a unui corp ceresc. (< fr. apside) Vezi definitia »

TELEMĂSÚRĂ, telemăsuri, s. f. Transmitere la distanță a valorii unei mărimi măsurate, după traducerea ei într-o mărime intermediară, la recepție urmând să se facă traducerea inversă. – Din fr. télémesure. Vezi definitia »