cîț interj. – Se folosește pentru a speria pisicile. Creație expresivă. Der. cîțîi, vb. (a speria pisica); cîț-mîț, s.m. (obicei popular din joia din Săptămîna Mare). De aceeași origine este cață, interj. care imită strigătul coțofanei, de unde cața-cața, interj. care exprimă vocea unei femei vorbărețe, și cață, s.f. (gaiță, femeie care vorbește mult); cățăi, vb. (a cîrîi, a flecări), pe care Cihac îl pune în legătură cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati „a cîrîi”. Vezi definitia »

SĂRMĂNÚȚ, -Ă, sărmănuți, -e,adj. (Pop.) Sărmănel. – Sărman + suf. -uț. Vezi definitia »

grắunț (grăúnțe), s. n. – 1. Bob. – 2. Sămînță, boabă. – 3. Glob, bilă, obiect mic și sferic. – Var. grăunte, grăunță. Mr. grăunț, gărnuț. Lat. *granutium sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765, Pascu, I, 95 și DAR, lat. *granuceum (Pușcariu 730 propunea forma lat. *granuculum, care ar fi dus la alt rezultat), cf. grîu. Fonetismul nu este clar. Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice caz grănuț, ca în mr., trebuie presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Pușcariu, Diminutiv., 148), *grănunț, cu disimilare ulterioară. Această explicație este valabilă și dacă plecăm de la grîu, în forma sa primitivă grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -uț. – Der. grăunțar, s. n. (regulator la piatra morii de grîu); grăunțos, adj. (granulos); grăunți, vb. (a granula; a face boabe); îngrăunța, vb. (a rotunji; a da nutreț animalelor), cuvînt rar. Vezi definitia »

scoréț, scoréțe, s.n. (reg.) 1. teică în care cad grăunțele la moară. 2. jgheab pe care curge făina dintre pietrele morii; piscoaie. 3. orificiu din mijlocul pietrelor unei râșnițe, prin care se scurge sarea măcinată. 4. (în forma: scareț) colțul sau lădița vetrei unde se adună cenușa. Vezi definitia »

LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec. Vezi definitia »