MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv). Vezi definitia »

NEPRIINCIÓS, -OÁSĂ, nepriincioși, -oase, adj. (Rar) Neprielnic. [Pr.: -pri-in-] – Ne- + priincios. Vezi definitia »

oneros Vezi definitia »

ANGHINÓS, -OÁSĂ adj. referitor la anghină. (< fr. angineux) Vezi definitia »

ZGĂNCÓS, -OÁSĂ, zgăncóși, -oáse, adj. Cu cicatrici. (zgancă + suf. -os) Vezi definitia »