punguí, punguiésc și púngui, vb. IV 1. (pop.) a pungăși. 2. (refl.; reg.) a se căuta, a se scotoci prin buzunare de bani. 3. (reg.) a pungăli, a coase prost, de mântuială. 4. (refl.; reg.; despre fructe) a se încreți, a se zbârci. 5. (reg.; despre gură sau buze) a pungi, a țuguia. Vezi definitia »

ciuciuí (-uésc, -ít), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui. – Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic). Vezi definitia »

vântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 să vântuiáscă Vezi definitia »

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere. Vezi definitia »

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui. Vezi definitia »