PREEMPȚIÚNE s. f. (Jur.) I. 1. Dreptul de a cumpăra sau achiziționa (în particular, al Administrației de Stat) înaintea oricărei alte persoane. 2. Actul de cumpărare sau achiziție prin aplicarea acestui drept. II. Actul de a intra în posesiune înaintea altora. (cf. fr. préemption, engl. preemption < mlat. praeemption, praeemptio = achiziție anterioară, anticipată (< emptio = achiziție, cumpărare < supin. emptum al lui emere = a cumpăra; (sens inițial) a lua) < praeemere = a cumpăra înainte < lat. pref. prae- = pre- + emere = a cumpăra) [MW, TLF] Vezi definitia »

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. – Fr. (s')abstenir (după ține). Vezi definitia »

REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis. Vezi definitia »

PLENITÚDINE s. f. însușire, stare a ceea ce este deplin; deplinătate, desăvârșire, totalitate. (< fr. plénitude, lat. plenitudo) Vezi definitia »

NEÓRDINE s. f. (Rar) Dezordine, deranj, neorânduială (2). [Pr.: ne-or-] – Ne- + ordine. Vezi definitia »