OGIVĂ, pl. -e 1. (arhit.) Element arhitectural caracteristic stilului gotic, constând dintr-o arcadă formată prin intersecția (sub un unghi ascuțit) a două arcuri de cerc dispuse diagonal, care constituie osatura unei bolți sau a unei deschideri. Curbele ogivelor se întâlnesc într-un vârf îndepărtat (E. Lov.) 2. (milit.) Partea anterioară, cu formă aerodinamică, a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau rachete. 3. (milit.) Ogivă nucleară = proiectil cu focos sau încărcătură nucleară. /<fr.ogive<cuv. arab Vezi definitia »

zootehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. zootehniciénei; pl. zootehniciéne Vezi definitia »

ANONÍMĂ, anonime, s.f. – V. anonim (3) [DEX'98] Vezi definitia »

APODÓZĂ s.f. (op. protază) Propoziție principală a unei perioade condiționale. [< fr. apodose, cf. lat. , gr. apodosis]. Vezi definitia »

ZĂCNÁTĂ, zăcnáte, s. f. (Var.) Zăgneată. Vezi definitia »