Definita cuvantului stricăciune
STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu stricăciune
DEVOȚIÚNE s. f. 1. cucernicie, pietate, evlavie, zel în practica religioasă. 2. atașament față de cineva, fidelitate. (< fr. dévotion, lat. devotio) Vezi definitia »
PRETERMISIÚNE s.f. v. pretermisie. Vezi definitia »
CARCASSONNE [carcasón], oraș în S Franței (Languedoc), pe rîul Aude și Canal du Midi, la SE de Toulouse; 41,1 mii loc. (1982). Ind. de mașini agricole, textilă, încălț. și a vinului. Întemeiat în 485 de vizigoți. Catedrală gotică (sec. 14). Cetate (sec. 5-13). Apeduct cu 12 arcuri. Muzeu de artă. Vezi definitia »
OBȚÍNE vb. tr. a dobândi, a primi. ◊ a realiza ceva. (după fr. obtenir, lat. obtinere) Vezi definitia »
LOCUȚIÚNE s.f. Grup de cuvinte care, pierzându-și semnificația lor proprie, au împreună valoarea unui singur cuvânt și o funcție gramaticală unică. [Pron. -ți-u-, var. locuție s.f. / cf. fr. locution, lat. locutio]. Vezi definitia »