ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance. Vezi definitia »

ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. Vezi definitia »

CONDRIOSFÉRĂ s. f. condriozom de formă sferică sau granulată. (< fr. chondriosphère) Vezi definitia »

HIPEROSTÓZĂ s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a unei zone osoase. [< fr. hyperostose]. Vezi definitia »

ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. Vezi definitia »