NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduință către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. și intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 3. (Înv. și reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ținti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. néz. Vezi definitia »

zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá Vezi definitia »

grui¹, grui, s.m. (reg.) cocor. Vezi definitia »

ȚINTUÍ, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui. Vezi definitia »

scârbeluí, scârbeluiésc, vb. IV refl. (înv.) 1. a se întrista, a se supăra. 2. a se scârbi, a se dezgusta. Vezi definitia »