ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga. Vezi definitia »

GRÚPĂ s.f. 1. Mic colectiv de oameni subordonați unor forme organizatorice mai largi. ♦ (Mil.) Cea mai mică subunitate de instrucție și de luptă. ♦ Unitate administrativă dintr-o întreprindere sau instituție, bazată pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. Subdiviziune în științele naturii alcătuită din elemente care prezintă caractere comune. ♦ (Chim.) Fiecare dintre cele nouă subîmpărțiri ale sistemului periodic, cuprinzând elemente cu proprietăți asemănătoare. ◊ Grupă sanguină = fiecare dintre cele patru categorii în care se poate clasifica sângele. [< fr. groupe]. Vezi definitia »

MICROCARTÉLĂ s. f. cartelă (2) de format mai mic decât formatul standard. (< micro¹- + cartelă) Vezi definitia »

RIZODÉRMĂ s.f. (Bot.) Strat extern de celule la rădăcinile tinere. [< fr. rhizo-derme, cf. gr. rhiza – rădăcină, derma – piele]. Vezi definitia »

PROCIDÉNȚĂ, procidențe, s. f. (Anat.) Coborâre sau deplasare din locul său a unui organ sau a unei părți mobile dintr-un organ. – Din fr. procidence. Vezi definitia »