JECMĂNÍ, jecmănesc vb. IV. tranz. A jefui (2). [Var.: jăcmăní]. – Din jăcmán (înv. și reg. „jaf mare” < magh.). Vezi definitia »

scorní (-nésc, -ít), vb. – 1. A provoca, a excita, a stîrni. – 2. (Refl.) A se produce, a se prezenta. – 3. A inventa, a făuri, a imagina. – 4. A crea, a stabili, a introduce. – Mr. sgurńescu „a iscodi, a scormoni”, megl. *scornés „a trezi”. Origine necunoscută. S-a crezut în lat. cornu, ca termen de vînătoare (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 48; Philippide, Principii, 99; Geheeb 34), părere de nesusținut, în mod evident; în sl. sŭkręnąti „a excita” (Cihac, II, 44), care nu se potrivește fonetic; în bg. skorivam, skorna „a stîrni, a scorni” (Weigand, Jb., XIX, 141), rut. skornjati „a scorni”(Candrea) dar este vorba de cuvinte obscure (Tiktin) și puțin folosite, care ar putea neîndoielnic să provină din rom. Legătura cu stîrni este posibilă și chiar probabilă, fără să i se poată stabili explicația. Ar putea avea o anumită legătură cu sl. (bg.) iskoreniti „a dezrădăcina”, plecînd de la echivalența rădăcină – „origine” ca în sb. korenit „radical” și „originar”. Probabil în loc de *scoroni, var. expresivă a lui scoroci, scotoci. Der. scornitor, adj. (făuritor, inventator); scorneală (var. scornitură), s. f. (invenție, idee, fabulă); scornoci, vb. (a inventa), cu suf. expresiv; scornici, s. m. (friganea, mămăligă prăjită, pîine prăjită în ulei); sgorni, vb. (a expulza, a goni), prin contaminare cu goni (contaminare cu un sl. *zagoniti, bg. zagonjam „a vîna”, cf. Graur, BL, IV, 118 și Graur, Viața rom., 1940, no. 3, 110, nu pare probabilă; sensul lui sgorni „a vîna, a goni vînatul”, care se citează acolo, nu pare corect). Vezi definitia »

ALIGNÍ vb. IV. v. lihni. Vezi definitia »

chefní (-nésc, -ít), vb. – A lătra. Formație expresivă. Se spune mai ales despre lătratul cîinilor cînd semnalează că au dat de urma cerbului. – Der. chefnit, s.n. (lătrat). Vezi definitia »

oameni care si-au patlagit copii Vezi definitia »