Definita cuvantului carâmb
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prăjină”).
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu carâmb
BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de formă sferică. 3. Dispozitiv cu care se leagă coarda la unele instrumente cu coarde. – Cf. magh. gomb. Vezi definitia »
LOMB- v. lombo-. Vezi definitia »
bomb- – Rădăcină expresivă onomatopeică, ce reprezintă ideea unui zgomot confuz și neîncetat, și în general a unui zumzet. Creație spontană, proprie multor limbi, cf. gr. βόμβος, lat. bombus, bombire, bombizare, sl. bǫbnǫti „a bate toba”. Der. bombăni (var. bombăi, bomboni, bumbă(n)i), vb. (a bombăni, a bodogăni; a certa, a dojeni), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 54; și Byhan, JB, IV, 305, încearcă să-l explice prin sl. bǫbnǫti; bombăneală, s. f. (bombăneală, mîrîială); bombănitor, adj. (care mîrîie); bombănitură, s. f. (mîrîială); bombar, s. m. (bondar, bărzăun); bondăni, bondări, vb. (a zumzăi; a bodogăni); bondăneală, s. f. (zumzet); bondar (var. băndar, bîndar, bundar), s. m. (bondar, bărzăun); bonzăi, vb. (a zumzăi); bonzălău, s. m. (tăune); bonzar, s. m. (bondar, bărzăun); dondăni, vb. (a bombăni, a bodogăni); dondăneală, s. f. (mîrîială). Bombar și bondar sînt fără îndoială un singur cuvînt; totuși, REW 1199 derivă pe bombar din lat. bombus și REW 1203a îl derivă pe bondar de la bond-. Cf. și mr. bumbar, megl. bumbăr, din bg. b(r)umbar, creație care poate fi la fel de bine der. din rom., sau spontană, ca ngr. μπούμπουνας „viespe”, μπουμπουνάρης „bondar”. Vezi definitia »
chiómb (-oámbă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost”, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observația din DAR că se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur” (pronunțat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-și strica ochii; a desluși cu greutate); chimbăneală, s.f. (lucru făcut în condiții proaste de luminozitate); chiombie s.f. (miopie). – Cf. chiondorîș. Vezi definitia »
COLIÁMB s. m. trimetru iambic greco-latin, în care ultimul picior e un spondeu. (< fr. cholïmbe) Vezi definitia »