brînză s. f. – Produs alimentar obținut prin prelucrarea laptelui. – Megl. brǫndză. Cuvînt care a dat naștere multor ipoteze și discuții, în general foarte divergente. Ne expunem părerea, înainte de a trece în revistă opiniile anterioare. Este cunoscut că brînza în general își primește numele fie de la locul unde se produce (penteleu, cf. sp. manchego, Villalón, și toate numele de brînzeturi fr.), sau de la forma pe care o capătă. În această ultimă categorie intră o serie întreagă de nume care desemnează brînza cu numele tiparului său. Astfel în sp. adobera, care înseamnă în același timp „tipar pentru brînză” și brînză, iar în rom. burduf, care se folosește, deși rar, cu sensul de „brînză păstrată în burduf”. În același mod, lat. formaticus, cu der. său romanic, de la forma „tipar”, gr. μανοῦρα „făcut cu mîna” și brînză; rus. paner „brînză”, față de lituan. paner „coș”; sp. manteca, port. manteiga, probabil din lat. mantica „sac”, etc. Același mod mai primitiv de a da formă brînzei, strecurînd-o totodată, este punerea laptelui prins într-un sac de in sau de cînepă, a cărei țesătură rară permite verificarea ambelor operații în același timp (asupra acestei faze a prelucrării brănzei, cf. detalii la Giuglea, Dacor., III, 573). Sacul, astăzi sedilă sau zăgîrnă, s-a numit probabil în trecut brandeum, cuvînt lat. care însemna „pînză de in” și care apare în Evul Mediu cu sensurile de „văl subțire pentru relicve”, „pînză” și „legătură, brîu” (Du Cange; Niermeyer 104). Rezultatul brandea › brînză pare normal, din punct de vedere fonetic și semantic. În plus, este posibil ca sensul cuvîntului să se fi deplasat din epoca latină de la recipient la conținut, dacă trebuie presupusă o legătură între brandea și brunda „solida” (Silos 59; cf. Meillet, s. v. brunda), cuvînt fără o explicație satisfăcătoare pînă în prezent, și care nu trebuie confundat cu brunda „caput cervi” (cf. Isodoro, XV, 1, 49; J. Sofer, Glotta, XVI, 36). Hasdeu, Cuv. Bătr., I, 190, considera cuvîntul ca fiind dac, după ce l-a împărțit (Col. Traian, 1874, 107), în bo-ransa, și i-a asimilat ultimul element cu rînză. Cipariu, Arhiv., 144, îl deriva de la un lat. *brancia, în timp ce Schuchardt, Z. vergl. Sprachf., XX, 24, se referea la numele orașului elvețian Brienz. Această idee, reluată în mod inexplicabil de DAR, este „imposibilă din punct de vedere istoric” (REW 1272). Cihac, II, 28, îl derivă din pol., greșind evident. Pascu, Beiträge, 8, a sugerat mai întîi o posibilă der. de la interjecția bîr, idee insolită, care a fost totuși preluată de Lahovary 318, cu circumstanța agravantă de a o fi combinat cu rînză, ca la Hasdeu, și de a considera cuvintele ca provenind din fondul lingvistic anterior fazei indo-europene. Tot Pascu, I, 191, și Arch. Rom., IX, 324, s-a gîndit apoi la un trac. *berenza, der. de la *ber „oaie”. După Densusianu, GS, 1, 67,este vorba de rădăcina iraniană *renc-, renz- „a stoarce, a strivi”, în vreme ce după Giuglea, Dacor., III, 573-81, ar trebui plecat de la un *brendia sau *brandia, care s-ar trage dintr-un indo-european *gurendh „a fermenta”; ideea aceasta a fost preluată de Pedersen, Lingua Posnaniensis, I (1949), 1-2. Cercetătorii mai recenți (Capidan, LL, III, 228; Hubschimdt, Alpenwörter, 25; Rohlfs, Differenzierung, 51) au tendința de a considera acest cuvînt ca un „Reliktwort” sau supraviețuitor al idiomurilor balcanice preromane. Der. brînzar, s. m. (persoană care prepară sau vinde brînză); brînzăreasă, s. f. (femeie care face sau vinde lapte); brînzărie, s. f. (loc în care se prepară brînza); brînzi, vb. (despre lapte, a se strica; a fermenta); brînzoaică, s. f. (plăcintă cu brînză); brînzoi, s. n. (Arg., cuțit); brînzos, adj. (care are multă brînză; care are consistența brînzei); îmbrînzi, vb. (Bucov., despre turmă, a paște); îmbrînzit, adj. (făcut, uns, amestecat cu brînză); brînzet, s. n. (cantitate sau sortiment de brînzeturi). Din rom. trebuie să provină ngr. πρέντζα (Murnu, Lehnwörter, 38), sb. brenca (Miklosich, Wander., 8), slov., pol. bryndza, pol. bredza, ceh. brindza (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 401; Berneker 93); țig. brinsa (Wlislocki 76), mag. brenza, brondza, săs. pränts, germ. dialectală Brinse(nkäse), țig. sp. brinza „carne fiartă” (Besses 39). Vezi definitia »

PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse. Vezi definitia »

ZÁMCĂ, zămci, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Întăritură, construcție întărită, fortăreață, cetate. – Din rus. zamka. Vezi definitia »

PRINCIPÉSĂ, principese, s. f. Fiică a unui principe, a unui rege, a unui împărat; soție a unui principe; femeie care conduce un principat; prințesă. – Din it. principessa. Vezi definitia »

SIGMÁTICĂ s.f. Parte a semioticii care studiază relațiile dintre semn și ceea ce el desemnează, excluzând semnificația lingvistică. [Gen. -cii. / < fr. sigmatique]. Vezi definitia »