ogeác, ogeácuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuți). 2. casă, familie, sălaș de țigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coș. Vezi definitia »

DALÁC s. n., s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante sunt întrebuințate în popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”. Vezi definitia »

parmác (parmáci), s. m. – 1. Grilaj, balustradă. – 2. Stîlp. – Mr. părmache, megl. părmaț. Tc. parmak „deget” și „bară de fier” (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Lokotsch 1636; Ronzevalle 57), cf. ngr. παρμάϰι, alb., bg., sb. parmak și de asemeni palmac. – Der. părmăcui, vb. (a întări cu parmaci, a îngrădi); parmaclîc, s. n. (balustradă, parapet), din tc. parmaklik, cf. ngr. παρμαϰλίϰια, bg., sb. parmakluk. E dubletul lui pîrmac, s. n. (Olt., par), din sb. parmak. Vezi definitia »

mirác (-ci), s. m. – Băiat, flăcău. Ngr. μειράϰιον (Tiktin). Sec. XVII, înv.; pare cultism. Vezi definitia »

darác (-ci), s. m. – Unealtă de pieptănat și scărmănat lîna. Tc. darak, tarak (Șeineanu, II, 155), cf. ngr. ταράϰι, bg., sb. darak. – Der. dărăci, vb. (a scărmăna); dărăcit, s. n. (scărmănat); dărăcitor, s. m. (scărmănător). Vezi definitia »