BITOLIA (BITOLA, BITOLJ [bitoλ]), oraș în Macedonia (S Iugoslaviei); 137,8 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod feroviar. Produse de cauciuc. Ind. ușoară (covoare) și alim. Biserică (sec. 15). Fundat în 1014. S-a mai numit și Monastir. Vezi definitia »

ACCA LARENTIA (în mitologia romană), zeiță arhaică, protectoarea sarcinii viitoarelor mame și zeiță a morții. Vezi definitia »

EMACIÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A slăbi foarte tare; a se descărna. [Pron. ci-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. émacier, it. emaciare]. Vezi definitia »

ANDALUZIA (ANDALUCIA) [andaluθia], reg. în S Spaniei, străbătută de fl. Guadalquivir; 87,6 mii km²; 6,82 mil. loc. (1988). Oraș pr.: Sevilla. Expl. de cupru (Minas de Riotinto). Cereale și plante oleaginoase; viticultură, citrice. Vezi definitia »

ia interj. – Servește pentru a atrage atenție. Creație spontană. Coincide cu sl. ja „și”, sb., cr. ja „așa” (Cihac, II, 145, credea că rom. provenea din sl.), mag. he (sursă a rom., după Pascu, II, 95), alb. ja, cf. sard. ea „iată”. După Philippide, II, 717, este o reducere de la iacà. Multe var.: ian(i), iane, ien(e), mai ales în Mold.; iacă, interj. (de la ia-că, deoarece ia a fost interpretat ca un imperativ ia (uită-te) că, interpretare greșită care apare și la haide, s.v. (după Diez, I, 161, iacă provine din lat. ecce, ca it. ecco; după Philippide, Principii, 92; Iordan, Dift., 49; REW 2822 și Buescu, RPF, II, 331, din lat. eccam, cf. Pascu, I, 102, mr. iaca; după Philippide, II, 717 din lat. eccum; după Scriban, din sb. jako „imediat”): iacătă, interj. (iată), în loc de iacă-te, cu aceeași interpretate a interj. ca verb (după Candrea, prin încrucișarea lui iacă cu iată); iată, interj. pare reducere a lui ia uite, cf. formulele vulg. ioite, iote, iete, ietă (după DAR, Candrea și Scriban, din sl. eto, bg. jato, cf. alb. jatë; cf. Procopovici, Dacor., X, 72-79). Interpretarea generalizată a lui iată, var. iacătă, ca vb. a condus la formarea unei serii de hibride gramaticale; ia(că)tă-mă, ia(că)tă-te etc. Această schimbare de categorie se explică ușor, mai ales dacă se are în vedere o mofonie cu ia, imperativ de la a lua. Vezi definitia »