PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep. Vezi definitia »

SATRÁP s.m. Guvernator al unei provincii din vechiul Imperiu persan. ♦ (Fig.) Conducător despotic, crud; tiran; (p. ext.) om cu apucături despotice. [Cf. fr. satrape, lat., gr. satrapes < pers. khșathrapâ]. Vezi definitia »

aráp (arápi), s. m. – 1. (Înv.) Arab. – 2. Negru. Mr. arap, megl. rap. Tc. arab (Șeineanu, II, 22; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 342); cf. ngr. ἀράπης, alb. arap, bg. harap (› megl.). Confuzia între „arap” și „negru” (care apare și în ngr. ἀράπης și ἀραπήνα), se explică prin comerțul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi și datorită căruia singurii negri cunoscuți în țările române erau de proveniență arabă. Der. arapcă, s. f. (negresă, arăpoaică), cf. bg., sb., rus. arapka; arăpească, s. f. (dans tipic); arăpesc, adj. (arab; negru); arăpește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arăpie, s. f. (limba arabă); arăpilă, s. m. (om brunet); arăpime, s. f. (mulțime de arapi); arapină, s. f. (mulatru; poreclă comună pentru țigani), din tc. arabi, cf. ngr. ἀραπήνα; arăpoaică, s. f. (negresă; femeie cu pielea și părul de culoarea neagră). – Dubletul neol. arab,, s. m. (arab), din fr. arabe (sec. XIX) a dat naștere unei alte serii de der.: arabesc,, s. n. din fr.; arăbesc, adj. (arab); arăbește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arabic, adj. (arab); arabism, s. n.; arabist, s. m. Vezi definitia »

casáp (casápi), s. m. – Măcelar. – Mr. căsap, megl. casap. Tc. kasab, din per. hasap, cuman. casap (Șeineanu, II, 92; Meyer 177; Lokotsch 1118; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰασάπης, alb., bg., sb. kasap. – Der. căsăpi, vb. (a omorî, a măcelări); căsăpie, s. f. (măcelărie); casap-bașa, s. m. (căpetenie a breslei măcelarilor). Vezi definitia »

șneáp (-épi), s. m. – Sitar (Scolopax rustica). Germ. Schnopfe (Diez, Gramm., I, 446; Borcea 209), săs. snôep. În Trans. și Banat. Vezi definitia »