spúză (-ze), s. f. – 1. Cenușă fierbinte. – 2. Gîlmă, umflătură, erupție. – 3. Mulțime, droaie, infinitate. – Mr., megl. spuză, megl. spruză. Origine incertă. Der. din lat. spodium ‹ gr. σπόδιον, aproape general acceptată (Philippide, Principii, 66; Philippide, II, 655; I, 160; REW 8166; Capidan, Raporturile, 549; Tiktin), prezintă dificultăți fonetice. Trecerea lui o › u a fost explicată insuficient, prin influența lui prună (Romansky, Jb., XVI, 129) sau printr-o formă ionică σπούδιον (Diculescu, Elementele, 420 și 427). Legătura cu alb. špuzë este evidentă; dar s rom. nu poate proveni din š alb., în vreme ce contrariul ar fi posibil. Graur, BL, V, 114, combate etimonul lat., bazat pe megl. spruză; dar nu e sigur că r este primitiv. Sensul 3, pe care Tiktin îl găsea obscur sematic, se explică pornind de la al doilea, sens ignorat de Tiktin și alături de el majoritatea dicționarelor, deși este curent în Munt., și în ciuda der. Der. spuzi, vb. refl. (a avea o erupție, a se umple de bubulițe); spuzeală, s. f. (erupție; mulțime, cantitate infinită); spuzime, s. f. (înv., mulțime). Din rom. provin bg. și rut. spuza (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409; Romansky 129; Capidan, Raporturile, 212). Vezi definitia »

CRONOGRÁMĂ s.f. 1. V. cronogram. 2. Historiogramă. [< fr. chronogramme, cf. gr. chronos – timp, gramma – scriere]. Vezi definitia »

FARMACODINÁMICĂ s.f. Forță activă a medicamentelor. ♦ Parte a farmaciei care se ocupă cu acțiunea medicamentelor. [< fr. pharmacodynamique]. Vezi definitia »

sugrúndă (-de), s. f. – (Olt.) Streașină, margine a acoperișului. Origine incertă. După Bogrea, Dacor., I, 259 (cf. REW 8438a), din lat. *subgrunda; poate mai bine în loc de *sugrindă ‹ sub grindă, cf. grindă. Cuvînt puțin folosit, lipsește în dicționare și pare rezultatul unei deformații locale. Vezi definitia »

MÁXIMĂ s.f. Gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc.; aforism, adagiu. [< lat. maxima, fr. maxime]. Vezi definitia »