bárdă (bărzi), s. f. – 1. Secure cu tăișul lat. – 2. Sapă, teslă. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Șeineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Pușcariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanică (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fără să se poată distinge cu ușurință proveniența. Der. din mag. nu este absolut sigură; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., după Edelspacher, 9. Apare și în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca și săs. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfăcătoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezintă aceeași dificultate constînd într-o metateză asemănătoarte cu cea din blato › baltă; tc. barda (Popescu-Ciocănel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a susținut că rom. provine direct din longob. barda. – Der. bărdaș, s. m. (dulgher); bárdie, bărdiță, s. f. (sapă); bărdui, bărdălui, vb. (a tăia, a ciopli), cf. mag. bárdolni. Vezi definitia »

DIAFÓRĂ s. f. figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, modificându-i ușor accepția. (< germ. Diaphora, fr. diaphore, gr. diaphora) Vezi definitia »

ZBURĂTÚRĂ, zburătúri, s. f. ~ 2. ~; zbor¹. 3. Partea din față a tunului. Vezi definitia »

postăvăríță, postăvăríțe, s.f. (înv.) femeie care face sau vinde postavuri; postăvăreasă. Vezi definitia »

CONTRAREFÓRMĂ, contrareforme, s. f. Acțiune sângeroasă întreprinsă în sec. XVI de biserica catolică împotriva reformaților și a reformei religioase. – Fr. contre-réforme. Vezi definitia »