CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. Vezi definitia »

BÁNCĂ² s.f. (La jocul de cărți) Banii puși în joc de cel ce ține jocul. [< germ. Bank]. Vezi definitia »

VULVĂ (‹ fr.) s. f. Segmentul extern al aparatului genital feminin. Este alcătuit din două perechi de pliuri tisulare cărnoase (labiile), clitoris și deschiderea vaginului. Vezi definitia »

scorúmă, scorúme, s.f. (înv.) fructul scorumului (v.), al scorușului, comestibil; scorușă. Vezi definitia »

CARANTÍNĂ s. f. 1. izolare preventivă a oamenilor, animalelor, navelor sau mărfurilor care provin dintr-o regiune unde bântuie o epidemie. ◊ menținere în izolare a persoanelor bănuite că ar putea răspândi o boală contagioasă. ◊ restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. ◊ izolare a unui organism vegetal, pentru o anumită perioadă, de pericolul contaminării cu un anumit agent patogen transmisibil. 2. (fig.) izolare. (< fr. quarantaine, rus. karentin) Vezi definitia »