TERBENTÍNĂ s.f. v. terebentină. Vezi definitia »

ștíră adj. f. – Stearpă. Gr. sau mgr. στεïρα (Philippide, II, 736; Diculescu, Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf. alb. štiërrë, bg. štir, sb. štirka. Der. din lat. sterilis (Tiktin) pare mai puțin probabilă, înv., azi în Mold. Cf. Drăganu, Românii în veac. IX-XIV, 90 și Tamás, Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se consideră de obicei drept împrumut din alb., datorită rezultatului, anormal în rom. s › ș; dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu știr, cf. știri „a usca”. Vezi definitia »

TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură. Vezi definitia »

NIÉLĂ s.f. Incrustație a unui email negru pe un fond alb într-o piesă de orfevrărie. [Pron. ni-e-. / < fr. nielle]. Vezi definitia »

CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. – Din fr. carrure. Vezi definitia »