Definita cuvantului cupă
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică (în formă de vas deschis) montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu cupă
OÁZĂ s.f. 1. Loc în mijlocul unui deșert, unde există vegetație bogată și apă. ♦ (Fig.) Regiune, loc care contrastează puternic cu ceea ce se află în jur. 2. Porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii în care vegetează o floră sărăcăcioasă. [Pron. oa-ză. / < germ. Oase, cf. fr., lat., gr. oasis < cuv. egiptean]. Vezi definitia »
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza. Vezi definitia »
TIPICĂREÁSĂ, tipicărese, s. f. Călugăriță care are grijă ca ritualul să se săvârșească după tipic. – Din tipicar + suf. -easă. Vezi definitia »
sálă (sắli), s. f. – Încăpere mare. – Var. Mold. șală. Mr. sală. Fr. salle, mr. din it., cf. ngr. σάλα. Fonetismul var. mod. este curios și se explică probabil prin analogie cu multe cuvinte orientale, care au pe ș în tc. și s în ngr. cf. șal, ngr. σάλι, șah, ngr. σάχης etc. -Der. salon, s. n., din fr. salon, mr. salone, din it. salone, cf. ngr. σαλόνι. Vezi definitia »
țándără (țắndări), s. f. – Așchie, bucățică. – Var. Mold. țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui țundră, țoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander ‹ germ. Zunder „meșă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări); țăndărică, s. f. (așchie; s. m., Pinochio, personaj celebru al lui C. Collodi); țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil). Vezi definitia »