DODOLÉȚ, -EÁȚĂ, dodoléți, -e, adj. 1. Rotund. 2. Lucios. (din dodă) Vezi definitia »

TEIULÉȚ, teiuleți, s. m. Teișor (1). – Tei + suf. -uleț. Vezi definitia »

braț (bráțe), s. n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot și umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde și duce în brațe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificație a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcțiile brațului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de țesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părțile cleștelui etc. – Mr., megl. braț, istr. brǫț. Lat. brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brațetă, s. n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brățaț, s. n. (rar., lungime a unui braț); brățiș, adv. (corp la corp); îmbrățișa, vb. (a strînge în brațe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent. Vezi definitia »

ȘPIȚ² s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze) Vezi definitia »

BUN-SÍMȚ s. n. sg. Normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor. [Gen.-dat.: bunului-simț] – Din bun⁴ + simț. Vezi definitia »