furtúnă (furtúni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”. Vezi definitia »

ESCÁRĂ s.f. Coajă neagră care se formează pe piele de obicei din cauza unei arsuri. [< fr. escarre, cf. gr. eschara – focar]. Vezi definitia »

DILATOGRÁMĂ s. f. diagramă obținută la dilatograf. (< fr. dilatogramme) Vezi definitia »

ANAMNÉZĂ s. f. 1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. 3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului. (< fr. anamnèse, gr. anamnesis) Vezi definitia »

clavitúră s.f. (reg.) lemn de molid tăiat scurt și despicat cu cuțitoaie pentru doage de doniță; boc, boci, cloț, clept, șpan. Vezi definitia »