Definita cuvantului călca
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu călca
séca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva când se adresează unei femei în vârstă sau când vorbește despre ea; mătușă, lele, țață. Vezi definitia »
a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap. Vezi definitia »
judecá (júdec, judecát), vb.1. A examina o cauză, a da sentința într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentință. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-și forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s. f. (înv., sentință, hotărîre judecătorească; justiție, rațiune, bun simț; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s. m. (funcționar de stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s. f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s. f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s. f. (soție de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentință); răsjudeca, vb. (a-și schimba prima hotărîre, a-și schimba părerea; a da din nou o sentință); prejudecată, s. f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeț, s. n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudițiu), s. n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier. Vezi definitia »
SOLILOCÁ vb. I. intr. A vorbi cu sine însuși. V. monologa. [< fr. soliloquer]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z