Definita cuvantului căldură
CĂLDURĂ, călduri, s. f. 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp; faptul că un corp posedă o anumită temperatură; senzație produsă de corpurile calde; temperatură ridicată. 2. (Fiz.) Mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite părți ale aceluiași sistem în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiază fenomenele termice. ◊ Căldură specifică = căldură necesară ridicării cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ◊ Căldură animală = energie calorică rezultată în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substanțelor nutritive. 3. (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte; vreme toridă. 4. (La pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. ♦ Afecțiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioadă din ciclul sexual în care animalele femele manifestă dorința naturală de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu căldură
SILVOSTÉPĂ s. f. zonă de vegetație între stepă și pădure; antestepă. (< fr. sylvosteppe) Vezi definitia »
NEVRÍTĂ, nevrite, s. f. Leziune inflamatorie sau degenerativă a unui nerv. – Din fr. névrite. Vezi definitia »
MIXTÚRĂ s.f. 1. (Liv.) Amestecătură, amestec. 2. Medicament care constă dintr-un amestec de mai multe substanțe. 3. Amestec alcătuit din mai multe substanțe, materiale, de obicei lichide sau granulare. ♦ (la pl.) Produse miniere naturale, constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate pentru separarea substanțelor utile. [Cf. fr. mixture, lat. mixtura]. Vezi definitia »
SUPRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea elementelor unei construcții care alcătuiesc partea utilă a acesteia. ♦ Construcție metalică sau de lemn situată deasupra corpului principal al unei nave, folosită pentru amplasarea încăperilor speciale. 2. Totalitatea reprezentărilor și concepțiilor ideologice dintr-o anumită formațiune social-economică și a instituțiilor corespunzătoare acestora, determinate de baza economică, pe care o reflectă. [< supra + structură, după fr. superstructure]. Vezi definitia »
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza. Vezi definitia »