catarámă (cataráme), s. f. – Piesă din metal cu care se încheie o cingătoare. – Var. cătăramă. Origine incertă. După Lacea, Dacor., III, 741 din germ. DAR și Gáldi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronunțării săs. (*kattenramen, care nu este documentată). Der. este posibilă, însă marea răspîndire a cuvîntului rom. nu se potrivește cu ideea unui împrumut săs. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) preferă să se refere la tc. kantarma. – Der. (în)cătărăma, vb. (a prinde în cataramă); descătărăma, vb. (a desface, a descheia). Vezi definitia »

PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală. Vezi definitia »

zbârnâiálă s. f., g.-d. art. zbârnâiélii; pl. zbârnâiéli Vezi definitia »

SUBDOMINÁNTĂ s.f. (Muz.) Treapta a patra a unei game diatonice; notă imediat inferioară dominantei. [După fr. sous-dominante]. Vezi definitia »

BENZOFENÓNĂ s.f. (Chim.) Substanță cristalizată, solubilă în alcool și eter, folosită ca fixator pentru parfumuri. [< fr. benzophénone]. Vezi definitia »