ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”. Vezi definitia »

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit). Vezi definitia »

podișorúț, podișorúțe, s.n. (reg.) nișă mică, firidă mică, podișor mic. Vezi definitia »

șpiț (-țuri), s. n. – 1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur). Vezi definitia »

DRĂGULÉȚ², drăguleți, adj. m. Diminutiv al lui drag. [Var.: drăgăléț adj. m.] Vezi definitia »