OLCÁR, olcare, s. n. (Reg.) Unealtă cu care se fac scobiturile și muchiile cercevelelor. Vezi definitia »

OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi¹, privitor la ochi¹, al ochiului¹. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. Vezi definitia »

SINGULÁR, -Ă I. adj., s. n. (categorie gramaticală) care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de lucruri etc. II. adj. 1. care se referă, care privește pe unul singur. ♦ (log.) judecăți ĕ = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. deosebit, aparte, neobișnuit, extraordinar; unic. III. s. n. (fil.) categorie care desemnează ceea ce aparține unui obiect sau proces; individual (2). (< lat. singularis, fr. singulier) Vezi definitia »

RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. Vezi definitia »

CORNICULÁR s.m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. [< lat. cornicularius]. Vezi definitia »