fáță (fețe), s. f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s. f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s. f. (solariu, loc însorit); fățare, s. f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s. f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s. f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s. m. (fățuitoare); fățuitoare, s. f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s. f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial. și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14). Vezi definitia »

MALEÍNĂ s. f. substanță din culturile de bacil al morvei în bulion, servind pentru diagnosticul acestei boli. (< fr. malléine) Vezi definitia »

CANADIÁNĂ s.f. Haină de vânt, scurtă, făcută dintr-un material impermeabil. [Pron. -di-a-. / < fr. canadienne]. Vezi definitia »

tîndálă (-le), s. f. – 1. Prostănac, gogoman, nătărău. – 2. Tip din poveștine populare. Probabil de la tînt, tont cu suf. expresiv. -ală (Pascu, Suf., 238; Pascu, Arch. Rom., VII, 563). Legătura cu mag. tandi „tont” (Cihac, II, 531) sau cu germ. tändeln „a zburda” (Pușcariu, Dacor., I, 238; Bogrea, Dacor., IV, 851) nu este evidentă. – Der. tîndăli, vb. (a lenevi, a trîndăvi); tîndălitură, s. f. (puturoșenie). – Cf. tont, trind. Vezi definitia »

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus; menadă. ◊ Fiecare dintre însoțitoarele zeului Bachus. ◊ Fig. Femeie destrăbălată. – Din fr. bacchante. Vezi definitia »