MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago. Vezi definitia »

ciupág, ciupáge, s.n. (reg.) 1. partea iei de la brâu în sus, care are cusături deosebite. 2. bucată de pânză cât o batistă primită de un copil care duce crucea sau sfeșnicul la înmormântare. 3. ie. 4. partea rochiei care îmbracă pieptul și spatele; pieptar, corsaj, mânecar. 5. gulerul cămășii cu flori, al iei. 6. broderie pe pieptul iei. Vezi definitia »

colceág (colceáguri), s. n. – 1. Manșon (de damă). – 2. Jambieră. – Var. colceac. Tc. kolçak (Șeineanu, II, 141; Miklosich, Etym. Wb., 23; Berneker 543). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ. Vezi definitia »

chiág (-guri), s. n. – 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor și al copilului, care încheagă cazeina din lapte. – 2. Cea de a patra despărțitură a stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul. – 3. Coagul. – 4. Nucleu, bază, origine, fundament. – Var. (Trans. de Nord) ciag. Mr., megl. cl’ag. Lat. vulg. clagum, de la quaglum forma pop. de la coagulum „cheag” (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 355; Candrea-Dens., 332; REW 2006; DAR); cf., de la forma fără metateză, it. caglio, prov. calh, v. fr. cail, cat. coall, sp. cuajo, port. coalho. Cuvîntul sard. menționat de Pușcariu în sprijinul celui rom. nu este valabil, cf. Wagner 113. Cf. totuși o metateză asemănătoare în lat. *clagorium › alb. kljuar (Meyer, 193), ca și în cochlea › it. chioccia, copula › napol. chioppa, pungulus › rom. ghimp, etc. Der. chegar, s. n. (găleată unde se încheagă laptele), care ar putea proveni direct din lat. *clagorium, menționat mai sus, și care s-a conservat mai ales în numeroase der.: chegarniță, chi(a)gorniță, chegornicer, chegăreață, chegărete, etc.; închega, vb. (a face cheag; a coagula; a cimenta, a consolida; a alcătui, a forma), care se derivă de obicei din lat. in-coagulare (REW 2005; DAR) sau de la un vulgar *clagāre (Densusianu, Hlr., 90; Pușcariu 817; Candrea-Dens., 333), dar care ar putea fi și der. rom. de la chiag (cf. mr. ncl’eg, megl. angl’eg, ancl’ag); închegător, adj. (coagulant); închegătoare, s. f. (plantă, Geranium Robertianum), închegătură, s. f. (acțiunea de a coagula); deschega, vb. (a elimina coagularea). Cuvîntul rom. a trecut în rut. gljag, pol., rus. gljak (Miklosich, Wander., 10; Berneker 311), rut. klagaty „a închega”, pol. sklagac sie „a se coagula”, slov. kljag (Candrea, Elemente, 401; Miklosich, Etym. Wb., 66). Vezi definitia »