TOREÚTICĂ s.f. Meșteșugul cizelării lemnului, a aurului și a fildeșului sau a metalelor; (p. restr.) arta sculpturii în bronz. ♦ Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. [Pron. -re-u-, gen. -cii. / < fr. toreutique]. Vezi definitia »

costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. Vezi definitia »

mustáță (mustắți), s. f. – 1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228). Vezi definitia »

ECOGENÉZĂ s. f. 1. proces de formare a condițiilor ecologice. 2. stabilire a unor relații între organisme și mediu în cursul evoluției. (< fr. écogenèse) Vezi definitia »

nămólniță, nămólnițe, s.f. (reg.) loc nămolos. Vezi definitia »