BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți. Bănuiam că n-am s-o mai găsesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A întrezări ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde bănuia prin întunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. Așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui (CREANGĂ). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești (JARNIK-BÎRSEANU). – Magh. bánni. Vezi definitia »

CIURUͲ, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

MIRU͹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati. Vezi definitia »

CONSTITUÍ vb. I. tr., refl. a (se) forma, a (se) organiza, a (se) întemeia, a (se) înființa. II. a se ~ parte civilă = a formula pretenții de despăgubire împotriva acuzatului. (< fr. constituer, lat. constituere) Vezi definitia »

HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui. Vezi definitia »