bojóc (bojóci), s. m. – Plămîn. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der. bojogar, s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări, vb. (a pungăși); bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui s la z, cf. rus. birža „pungă”. În acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der. bojoțel sau bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește blohotăi, s. f. (organe interne în general), și bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-am menționat. Vezi definitia »

motântoc, -oacă, motântoci, -oace adj. încet, bleg, lipsit de energie. Vezi definitia »

UNIVÓC, -Ă adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit într-un singur fel; care poate fi denumit într-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care păstrează același sens sau aceeași valoare în întrebuințări diferite. ♦ Omonim. ◊ Rimă univocă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (Mat.; despre elementele unei mulțimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce]. Vezi definitia »

TĂBULTÓC s. m. Om scund și îndesat. – V. tăbâltoc. Vezi definitia »

volóc (-oáce), s. n. – Plasă de pescuit în apele mari. – Var. volog. Rus. volok (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 462; Tiktin), cf. sb., cr., slov. vlok. Vezi definitia »