CÁLĂ, cale, s. f. 1. Încăpere situată în fundul unei nave și destinată încărcăturii. 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă folosită pentru: a) împiedicarea punerii în mișcare a unei mașini; b) menținerea distanței între anumite părți ale unui sistem tehnic. – Fr. cale. Vezi definitia »

MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura. Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola. Vezi definitia »

DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊ Expr. (Fam.) A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă. – Dârd[âi] + suf. -ală. Vezi definitia »

LIGNOCELULÓZĂ s. f. substanță constituită din lignină și celuloză. (< engl. lignocellulose) Vezi definitia »

trătádă, trătáji, s.f. (înv.; mai ales la pl.) abecedar. Vezi definitia »