SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (2). – Din bg. sabica. Vezi definitia »

ORGANOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de formare a organelor în timpul dezvoltării individuale a organismelor; dezvoltare a unui organ; organogenie. [< fr. organogenèse, cf. gr. organon – organ, genesis – naștere]. Vezi definitia »

MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură]. Vezi definitia »

șéstină, șéstine, s.f. (reg.) 1. șes, câmpie, zăpodie, pustă; tăpșan. 2. loc mocirlos. 3. platou (pe un munte sau pe un deal). 4. (în forma: șastină) podină, platformă plutitoare pe care se instalează moara de apă. 5. lemn încovoiat și lătăreț sub roata joagărelui. Vezi definitia »

BOBÍNĂ s. f. 1. suport cilindric pe care se poate înfășura un fir, un cablu, o peliculă sau bandă magnetică; ansamblu compus din acest suport și firul, cablul etc. înfășurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire înfășurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inducție = transformator electric din două înfășurări bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine) Vezi definitia »