CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază]. Vezi definitia »

LOMBARTRÓZĂ s. f. artroză a articulațiilor lombare. (< fr. lombarthrose) Vezi definitia »

DUCÉSĂ s. f. soția unui duce; femeie care stăpânește un ducat (I). (după fr. duchesse) Vezi definitia »

ASPREÁLĂ, aspreli, s. f. (Rar) Asprime ♦ (Reg.) Scrobeală. – Din aspri + suf. -eală. Vezi definitia »

BENEDICTÍNĂ s. f. lichior prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat la început după rețeta călugărilor benedictini. (< fr. bénédictine) Vezi definitia »