lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232). Vezi definitia »

DILIGÉNȚĂ¹, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe mai lungi; poștalion. – Din fr. diligence. Vezi definitia »

tîmplă (-le), s. f. – Moalele capului, moiște. – Megl. timbă. Lat. tĕmpla, prin confuzia tĕmpus „tîmplă” cu templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tèmpula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti, Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai puțin în V țării (ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea, Dacor., II, 625). Vezi definitia »

ECTOGENÉZĂ s. f. (biol.) 1. dezvoltare embrionară în afara organismului matern, în vitro. 2. autogeneză cauzată de factori externi. (< fr. ectogenèse) Vezi definitia »

LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură. Vezi definitia »