lúncă (lúnci), s. f. – 1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. Sl. ląka „mlaștină” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka „vale”, sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. și lat. palus › pădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s. n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăștinoase, de lîngă apă). Cf. prelucă. Vezi definitia »

pătărângă, pătărângi, s.f.(reg.) par, ciomag, nuia lungă. Vezi definitia »

ENTAMÍBĂ s. f. gen de amibă parazită din clasa rizopodelor, care trăiește în tubul digestiv la om și animale, agent patogen al dizenteriei. (< fr. entamibe) Vezi definitia »

ARCHEBÚZĂ s. f. armă de foc din evul mediu, asemănătoare cu pușca. (< fr. arquebuse) Vezi definitia »

CHINCHÍNĂ s. f. arbore tropical din a cărui scoarță se extrage chinina. (< fr. quinquina) Vezi definitia »