braț (bráțe), s. n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot și umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde și duce în brațe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificație a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcțiile brațului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de țesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părțile cleștelui etc. – Mr., megl. braț, istr. brǫț. Lat. brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brațetă, s. n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brățaț, s. n. (rar., lungime a unui braț); brățiș, adv. (corp la corp); îmbrățișa, vb. (a strînge în brațe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent. Vezi definitia »

băbăcúț, băbăcúți, s.m. (înv. și reg.) tătic Vezi definitia »

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. Vezi definitia »

CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m. (II 4) crețe, s. f.. (II, 2,3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. Păr creț sau încrețit; buclă, cârlionțat. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță de vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. Vezi definitia »

tîrnáț (tîrnațuri), s. n. – Pridvor, cerdac deschis al fațadei sau pe două sau trei laturi ale casei. Mag. tornác (Miklosich, Fremdw., 133; Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 162), cf. cr., slov. trnac, rut. tornac. Der. din lat. internatĭum (Philippide, Principii, 44) nu este posibilă. Mai ales în Trans. Vezi definitia »