POLÓG², poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Acoperitoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.
Sursa: DEX '98 | Permalink

POLÓG¹, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog.
Sursa: DEX '98 | Permalink

pológ (poloáge), s. n. – 1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.
Sursa: DER | Permalink