PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Înv.; în expr.) Istorie pragmatică = prezentare istorică care se ocupă numai de succesiunea evenimentelor politice și militare, fără a ține seama de complexul economic și cultural al dezvoltării societății. Sancțiune pragmatică = (în țările din apusul Europei) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Fr. pragmatique (< gr.).
Sursa: DLRM | Permalink

PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -ce, adj. 1. Care aparține pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia în considerație eficacitatea, utilitatea practică. ♦ Care judecă exclusiv în funcție de utilitatea practică (reală sau aparentă). 2. (În sintagmele) Istorie pragmatică = prezentare istorică limitată la fapte, la evenimente. Sancțiune pragmatică = (în unele țări) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Din fr. pragmatique.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PRAGMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (Peior.) Care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. Bazat pe studierea faptelor. 3. (Ist.) Pragmatica sancțiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. [Cf. fr. pragmatique, lat. pragmaticus < lat., gr. pragma – afacere].
Sursa: DN | Permalink

PRAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. II. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)
Sursa: MDN | Permalink