chimíș (cămíș), s.n. (reg.) țeavă de pipă. Vezi definitia »

iergăláș s.n. (reg.) larmă mare. Vezi definitia »

răzéș (răzéși), s. m. – Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag. részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz ‹ germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s. f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși); răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș). Vezi definitia »

tâhlăríș, tâhlăríșuri, s.n. (reg.) desiș de tufe; sihlă. Vezi definitia »

VĂTRÁȘ, -Ă, vătrași, -e, adj. (Despre țigani; adesea substantivat) De vatră; stabil, statornic. – Din vatră + suf. -aș. Vezi definitia »