CENÚȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis). Vezi definitia »

ALGOCULTÚRĂ s. f. cultivarea algelor marine. (< fr. algoculture) Vezi definitia »

BACHELÍTĂ (‹ fr., germ.; {s} Baekeland) s. f. Rășină fenolică sintetică, obținută prin condensarea fenolului cu aldehida formică folosită ca material electroizolant și la fabricarea unor obiecte de uz industrial și casnic. A. a fost obținută în 1906 de chimistul belgian L. Baekeland. V. fenoplaste. Vezi definitia »

LIMBÍSTICĂ s. f. v. lingvistică. Vezi definitia »

BICORDATÚRĂ s. f. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuș. (< it. bicordatura) Vezi definitia »